Testarea hormonilor tiroidieni la pisici

Dr. Rocsana Neculai-Pascu

Ce este glanda tiroidă?

Glanda tiroidă este localizată în apropierea traheei, chiar sub laringe. Este o glandă pereche care-i res­ponsabilă pentru producția de hormoni tiroidieni. Hormonul tiroidian major produs de glanda tiroidă este tiroxina (T4). O cantitate mică dintr-un alt hormon, triiodotironină (T3), este, de asemenea, pro­dusă de glanda tiroidă. Hormonii tiroidieni au e­fecte la distanță în organism, în esență guvernând rata metabolică a organismului.

Funcția glandei tiroidiene este controlată de către glanda pituitară sau hipofiză, care se află la baza creierului, printr-un hormon denumit TSH (hormonul de stimulare a tiroidei).

Ce tipuri de tulburări ale glandei tiroide apar la pisici?

Cea mai frecventă tulburare tiroidiană la pisică este reprezentată de o producție excesivă de hormoni tiroidieni ca urmare a unei dezvoltări benigne (necanceroase), în mărime și funcție, a uneia sau a ambelor glande tiroidiene. Această afec­țiune este denumită hipertiroidism.

Mai puțin de 2% din afecțiunile hipertiroidiene la pisici sunt cauza tumorilor maligne (cance­roa­se) ale glandelor tiroidiene.

Hipotiroidismul (o producţie scăzută de hormoni tiroidieni) este extrem de rar la pisici…

Hipotiroidismul (o producție scăzută de hormoni tiroidieni) este extrem de rar întâlnit la pisici și, de regulă, este asociat terapiei anterioare pentru afecțiunea hipertiroidiană sau din cauza unei a­fecțiuni congenitale (originară din naștere).

Ce teste de screening iniţiale sunt utilizate pentru a evalua hipertiroidismul la pisici?

Hormonii tiroidieni au efecte variate în tot orga­nismul și sunt implicați în metabolismul hranei, precum și în funcțiile metabolice zilnice ale majo­rității țesuturilor și organelor. Drept urmare, e­fec­tele unor concentrații crescute ale hormonilor tiroidieni pot fi sesizate în multe dintre testele de screening serice și hematologice inițiale. Modificările survenite în testele de screening inițiale pot sugera prezența hipertiroidismului și pot scoa­te la iveală și alte afecțiuni, unele dintre ele putând fi asociate producției crescute de hormoni tiroidieni, în timp ce altele pot indica alte probleme neasociate (care nu au nicio legătură cu boala primară).

Hemoleucograma completă (HLG)

Celulele albe şi cele roșii ale sângelui și plache­tele (componentele celulare implicate în procesul de coagulare) sunt evaluate prin acest test. Un a­parat de analiză de hematologie (sânge) va determina numerele totale ale acestor celule, iar evaluarea frotiului de sânge va furniza informații privind caracteristicile fizice ale acestor celule. Hipertiroidismul, de regulă, nu provoacă modifi­cări semnificative în profilul celulelor sanguine, cu excepția unui număr ușor crescut al celulelor roșii ale sângelui. Ca urmare, prezența unor mo­di­ficări semni­fi­cative ale oricăruia dintre acești parametri ai sân­gelui ne pot ridica suspiciunea privind exis­tența unei ALTE afecțiuni.

Profilul biochimic seric

Serul (porțiunea lichidă a sângelui) conține enzi­me, proteine, lipide (grăsimi), zaharuri (glucoză) și metaboliți. Utilizarea profilului biochimic seric ne permite să măsurăm aceste componente din ser și ne oferă valorile specifice ale enzimelor asociate funcției hepatice, renale și pancreatice, alături de o evaluare a componentelor electro­li­ti­ce din probă de ser.

…hormonii tiroidieni în exces pot avea un efect «toxic» asupra ficatului.

Modificarea majoră, descoperită la aproximativ 75% din pisicile hipertiroidiene, este asociată cu creșteri ușoare ale enzimelor asociate ficatului (fosfatază alcalină (AP/ALP/ALKP), alanin-amino­transferaza (ALT) și aspartat-aminotransferaza (AST)). Hormonii tiroidieni în exces pot avea un efect „toxic” direct asupra ficatului sau creșterea ar putea fi legată de o circulație sanguină in­ten­si­ficată la nivelul ficatului ce apare ca urmare a sta­­tusului hipertiroidian. Aceste modificări sunt în mod tipic nesemnificative și ar trebui să se re­mită odată cu tratamentul afecțiunii hipertiroidiene. Dacă se constată o crește mai semnificativă a enzimelor hepatice pe profilul biochimic, atunci o astfel de creștere sugerează posibilitatea exis­tenței altor probleme hepatice.

Multe dintre pisicile hipertiroidiene prezintă creșteri ale parametrilor asociați rinichilor (azotul ureic sanguin (BUN) și creatinină). Acești doi parametri indică cât de bine filtrează rinichii produsele finale de metabolism pentru a le îndepărta din organism. Creșterile BUN-ului și ale creatininei pot fi observate în cadrul bolii renale sau în stări de deshidratare sau în cazul în care circulația sângelui la nivel renal este diminuată. Este destul de dificil să se stabilească dacă creșterile BUN-ului și creatininei sunt asociate bolii renale primare sau efectelor pe care hormonii tiroidieni le exer­cită asupra rinichilor.

În mod similar, este imposibil a preconiza cu acuratețe dacă acești parametri vor crește sau vor descrește odată cu tratarea hiper­tiroidismului. Ca urmare, este extrem de important să se verifice dacă aceste modificări sunt prezente de la debutul tratamentului și apoi să fie urmărite pe măsură ce pisica este tratată pentru hipertiroidism.

Multe dintre pisicile hipertiroidiene prezintă un istoric care atestă consumul exagerat de hrană și apă, de unde și urinarea în cantități mai mari de­cât în mod obișnuit.

Aceste semne pot fi întâlnite și în alte afecțiuni, în special în diabet. În con­secință, este important să fie evaluată concen­tra­ția de glu­coză din sângele pisicii pentru a se exclude diabetul ca o posibilă cauză a acestor simptome.

Analiza de urină

Evaluarea unei probe de urină este importantă la orice pisică bolnavă. În cazul hipertiroidismului, analiza de urină ne poate ajuta să determinăm dacă modificări ale testelor renale sunt asociate deshidratării sau bolii renale. O probă de urină se va dovedi utilă și în diagnosticul diabetului.

Există anumite teste specifice de diagnostic pentru hipertiroidism?

Majoritatea cazurilor de hipertiroidism pot fi diagnosticate cu ajutorul unui simplu test de sânge care măsoară concentraţia de tiroxină totală (T4).

Majoritatea cazurilor de hipertiroidism pot fi diagnosticate cu ajutorul unui test simplu de sânge care măsoară concentrația tiroxinei totale (T4). Având în vedere că hipertiroidismul la pisici apare în urma unei producții excesive de hormoni tiroidieni (în principal, T4), concentrația sanguină de T4 este, de regulă, crescută marcant la pisicile cu această boală.

Concentraţia de tiroxină creşte întotdeauna la pisicile hipertiroidiene?

Nu, concentrația de tiroxină s-ar putea să nu fie întotdeauna crescută. Totuși, valorile T4 sunt de regulă la limita superioară a intervalului de referință. Există o serie de motive posibile pentru care se întâmplă acest lucru. Nivelurile de tiroxină din sânge, în mod natural, fluctuează de-a lungul zilei în funcție de necesitățile metabolice ale pisicii. Dacă pisică voastră are un hiperti­roi­dism ușor sau în debut, concentrația de tiroxină, ocazional, poate „cădea” în intervalul normal de referință. Adminis­trarea medicamentelor pentru alte afecțiuni medi­cale poate afecta concentrația de tiroxină. În cele din urmă, prezența altor boli (denumite boli concurente) pot cauza reducerea concentrației de tiroxină.

Dar dacă concentraţia de tiroxină este scăzută sub intervalul de referinţă?

Ținând cont de faptul că hipotiroidismul (funcția tiroidiană scăzută din pricina afectării glandelor tiroidiene) este foarte rar întâlnit la pisici, o astfel de scădere a concentrației hormonilor tiroidieni, de regulă, e din cauza prezenței unei alte boli, alta de­­cât boala tiroidiană. Pisicile cu un astfel de re­zultat nu au hipertiroidism.

Ce reprezintă concentraţia de tiroxină liberă (fT4)?

FT4 sau T4 liber este o fracție de tiroxină care nu se leagă de niciuna dintre proteinele sanguine. Determinarea T4 liber implică o probă unică de sânge care este trimisă la un laborator de referință.

Concentraţia de T4 liber este mai puţin afectată de factori de tipul bolilor concurente sau a medicamentelor.

Concentrația de T4 liber este mai puțin afectată de factori de tipul bolilor concurente sau a me­dicamentelor. Totuși, o proporție mică din pisicile sănătoase sunt cunoscute că au concentrații ale T4 liber peste intervalul de referință. Ca urmare, de­terminarea T4 liber este rezervată pentru acele pisici cu semne clinice evidente de hipertiroidism, ale căror teste inițiale de screening susțineau diagnosticul de hipertiroidism, dar ale căror con­cen­trații de tiroxină totală nu au susținut diagnosticul.

Mai există şi alte teste pentru diagnosticul hipertiroidismului?

Marea majoritate a cazurilor de hipertiroidism sunt diagnosticate pe baza coroborării istoricului medical, testelor de screening de laborator inițiale și a determinării concentrațiilor sanguine de T4 total și T4 liber.

În situații rare, testele suplimentare de tipul testului de supresie a T3 sau examinările imagistice ale tiroidei pot fi necesare a fi efectuate. Examinările imagistice, de regulă, se efectuează la un centru de referință.

Ce reprezintă un test de supresie al T3?

În mod normal, un sistem de tip „feedback negativ” există între glandele tiroidă și hipofiză. Atunci când nivelurile de hormoni tiroidieni sunt adecvate în sânge, un semnal este trimis la glanda hipofiză, care încetează stimularea glandei tiroide să pro­ducă hormoni tiroidieni.

Într-o manieră inversă, dacă nivelurile de hormoni tiroidieni sunt reduse, glanda hipofiză își intensifică efectul stimulator asupra glandei tiroidiene cu scopul de a „declanşa” producția de hormoni. În cazul hipertiroidismului, acest sistem feedback este pierdut și glanda tiroidă continuă să producă hormoni fără a mai fi influențată de eforturile reglatoare ale hipofizei.

Testul de supresie a T3 se bazează pe acest sistem normal de feedback negativ. Astfel, este pre­le­vată o probă obișnuită de sânge pentru T4 și apoi pisicii i se administrează o cură scurtă de hormon tiroidian (T3) pe cale orală, de regulă, sub formă de tabletă. O a doua probă de sânge este prelevată după aproximativ 2  zile jumătate de la prima probă.

Dacă pisica are o tiroidă care funcționează normal, acest hormon T3 „extra” îi va transmite hipo­fizei să întrerupă stimularea glandei tiroide, iar producția de hormon tiroidian (T4) natural suplimentar va fi stopată. Pisicile cu o funcție tiroidiană normală vor prezenta o diminuare în concentrația de T4 de aproximativ 50% între prima și a doua probă de sânge.

Dacă pisica are hipertiroidism, nu se va sesiza diminuarea concentrației de hormon tiroidian la a doua probă de sânge.